Turtă dulce după reţeta bunicii

DSC_6388

Am încercat zilele astea un dulce de sezon care să cuprindă şi aromele cu care ne apărăm de frig iarna (şi cu care ne aprovizionează Bazarul cu mirodenii), aşa că am căutat o reţetă tradiţională, unde altundeva decât în caietul bunicii de la Blaj?

Ştiu că de obicei oamenii se aşteaptă să vadă turta dulce în forme drăguţe, care să aducă aminte de sărbătoarea Naşterii Domnului, cum sunt brăduţi, steluţe, îngeraşi şi altele, eventual decorate în culori, dar aluatul acesta nu poate fi prelucrat cu forme, are o consistenţă similară cu cel pentru pandişpan, aşa că nu am avut de ales decât să îl torn în tavă şi să tai apoi feliuţe. Pe de altă parte, este mult mai simplu şi mai rapid de preparat aşa (decât să întindeţi aluatul de mai multe ori şi să tăiaţi cu forme) şi după repeziciunea cu care turta s-a topit pot spune că merită să o încercaţi. Vă recomand o tavă mare, cum este cea cu care este dotat aragazul, eu am ales una mai mică şi turta a fost prea „înaltă”.

Aveţi nevoie de:

– 500 gr miere (cam ¾ dintr-un borcan de 400 gr, mierea are densitate mare şi este mult mai grea decât alte lichide)

– 4 linguri de zahăr (dacă aveţi restricţii la zahăr le puteţi elimina)

– 4 ouă

– 1 lingură ulei

– 1 lingură alcool fin (un lichior fără aromă pregnantă, vermut alb, rom, etc)

– 500 gr făină

– ½ linguriţă bicarbonat de sodiu

– 2 linguriţe scorţişoară măcinată, de aici

– 1 linguriţă rasă ghimbir măcinat, de aici

– 1 linguriţă rasă cuişoare măcinate, de aici

Pentru glazură:

– 100 grame zahăr pudră

– zeama de la o jumătate de lămâie

Încălziţi cuptorul la 170-180 grade C şi pregătiţi o tavă mare, pe care o tapetaţi cu hârtie de copt. Eu ung cu unt sau ulei şi hârtia de copt, pentru siguranţă, mai ales că acest aluat conţine foarte puţine grăsimi şi nu vreau surprize neplăcute.

Într-un vas încăpător cerneţi făina împreună cu celelalte ingrediente solide: bicarbonatul de sodiu şi condimentele. Dacă doriţi, puteţi suplimenta aromele cu anason sau cardamom măcinat, dar eu găsesc că cele scrise mai sus sunt suficiente şi se înţeleg bine când sunt împreună. 🙂

Puneţi mierea într-un vas rezistent la căldură în care se poate folosi şi mixerul, aşezaţi-o peste un alt vas în care fierbe puţină apă (astfel încât apa să nu atingă fundul vasului cu miere) şi lăsaţi-o puţin, până când capătă o consistenţă lichidă. Nu creşteţi mult temperatura mierii, doar o încălziţi puţin, pentru a putea lucra cu ea.

Luaţi mierea deoparte şi încorporaţi zahărul şi celelalte ingrediente lichide (uleiul, alcoolul, ouăle), amestecând cu un mixer de mână sau cu un mixer de masă (standing), până la omogenizare. Adăugaţi ouăle câte unul, amestecând în continuu.

Începeţi să încorporaţi treptat făina cu condimente, adăugaţi-o în ploaie,  în cantităţi mici, amestecând tot timpul. Cum am spus, veţi obţine o compoziţie cu consistenţă similară cu cea a pandişpanului.

Turnaţi aluatul în forma tapetată şi unsă şi coaceţi la cuptor aproximativ 30 min, până când suprafaţa turtei capătă culoarea maroniu deschis, iar scobitoarea pe care o inseraţi în ea iese curată.

Între timp pregătiţi glazura: într-un castron puneţi zahărul pudră, apoi turnaţi încet zeama de lămâie, câte puţin, omogenizând glazura cu un tel, astfel încât zahărul să se topească, dar compoziţia să nu fie prea lichidă. Vă trebuie doar câteva picături, maxim o linguriţă de lichid. Pentru o consistenţă potrivită este nevoie ca atunci când scoateţi telul din vas, ceea ce se scurge de pe el să lase o dâră în restul compoziţiei, care să dureze câteva secunde până se înglobează în glazura din vas.

După ce tava se răceşte puţin, transferaţi turta pe un fund de lemn (cu tot cu hârtie este mai uşor) şi tăiaţi-o cu un cuţit cu lamă subţire în bucăţi de dimensiunea dorită.

Puneţi glazura într-un poş pentru ornat (folosiţi o pungă de plastic ori faceţi un cornet din hârtie de copt) cu orificiul foarte mic, în aşa fel încât să curgă un fir subţire de glazură şi ornaţi bucăţile de turtă dulce după pricepere şi dorinţă. Dacă nu vă simţiţi în stare de desene artistice :D, puteţi întinde pur şi simplu glazura cu o pensulă, dar atunci este mai bine să faceţi asta înainte de a porţiona turta dulce, pentru ca aceasta să rămână doar pe suprafaţa superioară.

Pont: orice aţi decide, aplicaţi glazura cât timp turta este călduţă, se va usca mult mai repede.

Gata!

 

 

 

 

Advertisements